0 C
Craiova
joi, 6 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjMinisterul Energiei va transmite oficial propunerea de prelungire a termenelor de închidere a capacităților pe bază de cărbune

Ministerul Energiei va transmite oficial propunerea de prelungire a termenelor de închidere a capacităților pe bază de cărbune

Ministerul Energiei urmează să transmită oficial către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene o propunere privind prelungirea termenelor de închidere a capacităților energetice pe bază de cărbune.

Acest demers este parte a unui proces mai amplu de analiză și consultare interinstituțională, având în vedere impactul asupra sistemului energetic național și obligațiile asumate de România în cadrul politicilor europene de tranziție energetică. În perioada următoare, Ministerul Energiei va finaliza și transmite o motivare detaliată a acestei propuneri, document care va fi prezentat în prealabil Guvernului României pentru analiză și aprobare. După această etapă, cererea oficială privind prelungirea termenelor va fi înaintată Comisiei Europene, în vederea continuării negocierilor deja inițiate în cadrul întâlnirilor bilaterale recente.

În acest context, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a efectuat o vizită oficială la Bruxelles, unde a avut discuții cu reprezentanți ai Comisiei Europene pe tema viitorului grupurilor energetice pe bază de cărbune din România.

Vor să mai țină grupurile de cărbune ale CEO

La aceste întâlniri a participat și Dan Plaveti, managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), principalul operator din domeniu afectat de măsurile de restructurare. „Am explicat clar că România este un pilon de stabilitate în regiune, susținându-i cu inima și cu fapta pe frații noștri de peste Prut.

Închiderea centralelor românești pe cărbune fără a pune nimic în loc ar crea o criză majoră și nu ar rezolva practic nimic – am fi nevoiți să apelăm la și mai multe importuri, din Serbia, Bulgaria etc., iar energia produsă acolo este în bună măsură bazată pe cărbune. Nu există nicio logică pentru a permite asta…Energia noastră trebuie să fie sigură, ieftină și curată – în această ordine.

Pe baza argumentelor noastre și a discuțiilor de la Bruxelles, vom transmite oficial către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene propunerea de prelungire a termenelor de închidere a capacităților pe bază de cărbune. În curând vom trimite și motivarea extinsă, pe care o voi prezenta Guvernului României. Urmează să depunem formal cererea la Comisia Europeană și să continuăm negocierile. Nu avem timp de pierdut.”, conform ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

Ar trebui să se închidă anul viitor

Conform calendarului actual, grupurile energetice pe bază de cărbune și carierele miniere aferente Complexului Energetic Oltenia sunt programate să intre în rezervă operațională începând cu 1 ianuarie 2026, cu excepția cazului în care vor fi aprobate măsuri de prelungire a funcționării acestora. Între timp, CEO continuă implementarea planului de închidere a unităților miniere, proces care afectează o parte semnificativă a activității companiei. În unele cazuri, chiar și în ipoteza obținerii unei prelungiri a termenelor de funcționare, anumite cariere miniere nu vor mai putea fi menținute în exploatare.

Acest lucru se datorează fie diminuării resurselor disponibile, fie lipsei de personal calificat necesar pentru continuarea activității, fie faptului că, de-a lungul anilor, nu au mai fost realizate lucrări de pregătire a noilor fronturi de exploatare. Ca urmare a acestor factori, Complexul Energetic Oltenia va continua să funcționeze, însă cu o capacitate redusă față de nivelurile anterioare, în conformitate cu evoluțiile sectorului energetic și strategiile naționale și europene privind tranziția către surse de energie mai puțin poluante. Complexul Energetic Oltenia produce 90% din energia pe bază de cărbune din România.

Citește și: Sute de familii au rămas fără energie gratis

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS