Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați luni prin apel 112 de către o femeie, de 42 de ani, cu privire la faptul că fostul său concubin s-ar fi urcat pe autoturismul acesteia și se manifestă agresiv.
Ulterior, la aceeași data, în jurul orei 11:27, polițiștii au primit și sesizarea efectuată prin 112 de către concubinul femeii, cu privire la faptul că ar fi fost lovit de către autoturismul condus de aceasta.
La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje, persoanele în cazuă fiind despistate în localitatea Romanești, județul Gorj.
Din primele verificări efectuate a reieșit faptul că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din județul Mehedinți, a observat-o în trafic, pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu pe concubina sa, care conducea un autoturism către localitatea Romanești, fapt pentru care s-ar fi deplasat către aceasta, ar fi oprit-o, încercând să poarte o discuție, după care s-ar fi poziționat în fața autoturismului oprit, împrejurare în care femeia ar fi pus autoturismul în mișcare, cirulând pe o distanță de aproximativ 800 de metri cu bărbatul agățat de capota mașinii, până în locul depisării de către organele de poliție, unde aceasta a oprit.
Dosar penal pentru violență în familie
A fost întocmit formular de evaluare a riscului, nefiind îndeplinite condițiile emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fapt pentru care i-a fost înmânată cererea pentru emiterea ordinului de protecție de către instanța de judecată.
Bărbatul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la Secția U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
A fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de violență în familie.
Citeşte şi: Studenți în practică la Jandarmeria Gorj