2 C
Craiova
sâmbătă, 15 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjTânărul care a ucis-o pe studenta la Medicină din Padeș, condamnat la 25 de ani de închisoare

Tânărul care a ucis-o pe studenta la Medicină din Padeș, condamnat la 25 de ani de închisoare

Un student la Medicină în Timișoara a fost condamnat, în primă instanță, la 25 de ani de închisoare pentru uciderea fostei sale partenere.

Sentința nu este definitivă. De asemenea, instanța a decis ca acesta să plătească familiei victimei despăgubiri în valoare de 100.000 de euro.

Fapta a avut loc în martie anul trecut. Victima, Andreea Morega, o tânără din Padeș, Gorj, studentă în anul III la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, a fost găsită decedată într-un apartament din oraș. Două prietene au descoperit trupul acesteia, după ce nu au reușit să o contacteze telefonic.

Principalul suspect, un tânăr de 23 de ani, student la aceeași universitate, și-a recunoscut fapta. Potrivit anchetei, acesta ar fi acționat din gelozie, înjunghiind victima, încuiind apartamentul și părăsind orașul. Ulterior, a fost reținut de polițiști în județul Caraș-Severin.

Citeşte şi: Ilie Bolojan, după declarațiile vicepreședintelui SUA: „Reasigur toţi partenerii şi aliaţii că ţara noastră rămâne un aliat de încredere“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS