Polițiștii din Novaci au fost sesizați de o femeie de 68 de ani, din Crasna, că are un conflict cu nora sa, de 45 de ani.
La fața locului s-au deplasat polițiștii. În timp ce se afla la locuința de domiciliu, în urma unui conflict spontan, apelanta a fost trasă de păr și lovită, cu un lemn peste mâna stângă, de către nora sa. I-au fost provocate excoriații la nivelul mâinii.
Totodată, apelanta a aruncat cu lemne în nora sa, ocazie cu care a lovit-o pe aceasta în zona antebrațului stâng.
Femeia de 68 de ani a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Au fost întocmite formularele de evaluare a riscului, ocazie cu care poilițiștii au stabilit că există risc iminent de producere a unei infracțiuni. Au fost emise ordine de protecție provizorii pe o perioadă de 5 zile, prin care li s-a impus celor două femei să nu se apropie la o distanță mai mică de 5 metri una față de cealaltă. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Citește și: Gorj: Incendiu la o casă din comuna Arcani