6.7 C
Craiova
vineri, 28 februarie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Campanie împotriva violenței în școli

Gorj: Campanie împotriva violenței în școli

În perioada 24-28 februarie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj – Biroului Siguranța Școlară, în colaborare cu Poliția Municipiului Târgu Jiu, Poliția Orașului Rovinari, Poliția Orașului Bumbești-Jiu și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, au desfășurat un număr de 25 de activități informativ-preventive, în 8 unități de învățământ preuniversitar de pe raza județului Gorj .

Este vorba de: Școala Gimnazială „Ion Popescu Voitești” Bălănești, Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu Jiu, Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Liceul Tehnologic Bîrsești, Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Târgu Jiu, Școala Gimnazială nr. 1 Rovinari și Școala Gimnazială nr. 1 Bumbești-Jiu), destinate creșterii siguranței elevilor în mediul școlar, având ca beneficiari 483 elevi și 30 cadre didactice.
Activitățile au fost derulate în baza Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, precum și în cadrul programului național „Școala Altfel”.

Obiectivele principale ale activităților desfășurate au fost:

•prevenirea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar;
•prevenirea faptelor de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar;
•prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri sau a altor substanțe psihoactive interzise;
•prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor;
•prevenirea criminalității informatice;
•prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale;
•prevenirea victimizării minorilor prin accidente de circulație;
•prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în incinta și imediata vecinătate a instituțiilor de învățământ.

Activitățile vor continua în perioada următoare

Pentru reducerea riscului de implicare a micilor participanți la trafic în accidente de circulație, polițiștii le-au explicat semnificația indicatoarelor, marcajelor rutiere și a semnalelor polițiștilor, cum să traverseze corect strada și cum să circule pe drumurile publice.

Activitățile vor continua în perioada următoare și vor viza creșterea gradului de conștientizare a elevilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, respectiv înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora și asupra climatului educațional.

Citeşte şi: Echipamente pentru reducerea infecțiilor nosocomiale la Spitalul de Urgență Târgu Jiu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS