14 C
Craiova
miercuri, 5 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjISJ Gorj organizează două concursuri de matematică pentru elevi

ISJ Gorj organizează două concursuri de matematică pentru elevi

Două concursuri de matematică pentru elevii din Gorj vor avea loc la finalul acestei săptămâni.

Concursul Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, etapa județeană,va avea loc sâmbătă, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu ” din Târgu Jiu, ora 9.00. Elevii vor fi prezenți în sălile de concurs cel târziu la ora 8.40, accesul făcându-se pe baza carnetului de elev vizat pe anul școlar în curs sau a actului de identitate. Este interzis accesul cu telefoane mobile sau cu orice fel de materiale informative (manuale, culegeri, caiete etc). Profesorii asistenți vor fi prezenți în unitatea școlară la ora 8.00, profesorii evaluatori – la ora 11.30, iar profesorii implicați în organizarea concursului, la ora 7.30.

Contestațiile se pot depune la secretariatul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Târgu Jiu luni, 10 martie, în intervalul orar 9.00 – 11.00. Concursul se adresează elevilor din anii de studiu/clasele IX-XII, înmatriculați doar la unitățile de învățământ liceal, filiera tehnologică, toate profilurile și la filiera teoretică, profil real, specializarea științe ale naturii. Concursul se organizează pe 2 secțiuni: secțiunea H1 – clasele IX-XII, filiera tehnologică, toate profilurile și specializările și secțiunea H2 – clasele IX-XII, filiera teoretică, profil real, specializarea științe ale naturii.

Olimpiada de Matematică

De asemenea, etapa județeană a Olimpiadei de Matematică se va desfășura sâmbătă, 8 martie, astfel:

  • clasele a 5-a și a 6-a – la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu, începând cu ora 9.00;
  • clasele a 7-a – a 12-a – la Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, începând cu ora 9.00.

Elevii vor fi prezenți în sălile de concurs cel târziu la ora 8.40 și vor intra pe baza actului de identitate sau a carnetului de elev, vizat pe anul școlar în curs. Este interzis accesul cu telefoane mobile sau cu orice fel de materiale informative. Profesorii asistenți vor fi prezenți în unitatea școlară la ora 8.00, profesorii evaluatori – la ora 11.30, iar profesorii implicați în organizarea olimpiadei, la ora 7.30.

Contestațiile se pot depune la secretariatul Școlii „Alexandru Ștefulescu” Târgu Jiu luni, 10.03.2025, în intervalul orar 9.00 – 11.00 pentru clasele a 5-a și a 6-a. Contestațiile pentru clasele a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a și a 12-a se pot depune la secretariatul Școlii „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu luni, 10.03.2025, în intervalul orar 9.00 – 11.00.

Citește și: Târgu Jiu: Grădinița afectată de cutremure va intra în reabilitare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS