15.9 C
Craiova
joi, 6 martie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjAsociațiile de proprietari din Motru au ieșit din iarnă cu datorii de peste 16 milioane de lei

Asociațiile de proprietari din Motru au ieșit din iarnă cu datorii de peste 16 milioane de lei

Asociațiile de proprietari din Motru, Gorj, au ieșit din iarnă cu datorii uriașe. Acestea totalizează 16,7 milioane de lei.

Nivelul datoriilor era similar în toamna anului trecut, când a început furnizarea agentului termic de către Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) din Motru. Uzina se confruntă cu o serie de dificultăți nu numai financiare, ci și legate de poluarea zonei, precum și în ceea ce privește lipsa proiectelor de modernizare în ultimii ani.

„Centrala termică funcționează pe același principiu de la data punerii în funcțiune, anul 1968. Modificările survenite de a lungul timpului au constat în calitatea cărbunelui aprovizionat și înmulțirea centralelor individuale pe bază de cărbune, ale căror coșuri de fum se află la o înălțime mică. Având în vedere faptul că beneficiarii serviciilor noastre, nu își plătesc facturile integral, am putea ajunge în situația de a vedea concret cine poluează Municipiul Motru. În toată lumea civilizată încălzirea centralizată este cea de bază și cu eficiența cea mai mare.

SC UATAA Motru SA reamintește beneficiarilor serviciilor oferite că funcționarea sistemului centralizat, pe viitor, depinde în mare parte de modul în care înțeleg să achite obligațiile față de furnizorul de agent termic și anume de achitarea facturilor restante. În aceste condiții societatea are de încasat de la Asociațiile de Proprietari nu mai puțin de 16.772.772 de lei la începutul lunii februarie. Menționăm că din suma încasată de la Guvern, din fondul de rezervă, la inițiativa Primăriei Municipiului Motru, peste 81% din valoare a fost destinată combustibilului consumat anterior virării sumelor”, conform UATAA Motru.

Vrea să treacă la încălzirea pe gaze naturale

Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă din Motru vrea să renunțe la centrala pe bază de cărbune. În momentul de față cazanele pentru prepararea agentului termic folosesc numai cărbune de la Complexul Energetic Oltenia. Având în vedere politicile de decarbonare și trecerea la combustibili mai puțini poluanți, administrația locală și conducerea Uzinei au în vedere construirea unui cazan pe gaze de înaltă eficiență. În acest sens au fost alocate fondurile necesare pentru întocmirea unui studio de fezabilitate și a documentației suport în baza cărora să fie construită centrala în cogenerare de înaltă eficiență pe bază de gaze naturale, în municipiul Motru.

Studiile de fezabilitate și servicii de consultanță vor fi achiziționate prin licitație publică. Bugetul aprobat este de aproape 500.000 de lei. În baza contractului care va fi semnat firma de consultanță va presta pentru UATAA Motru servicii de proiectare la faza SF a documentațiilor tehnice, în baza cărora se va solicita finanțare nerambursabilă pentru obiectivul de investiții și pentru realizarea investiției. De asemenea, prestatorul va asigura asistență tehnică de specialitate pe parcursul evaluării cererii de finanțare și pe parcursul perioadei de depunere a ofertelor pentru licitația de proiectare sau proiectare și execuție. UATAA Motru furnizează apă caldă și căldură pentru peste 6.000 de apartamente și pentru instituții publice și agenți economici din oraș.

Citește și: Artego renunță la fabrica de oxigen

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS