Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat din Târgu Jiu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor asupra unui membru de familie.
Pentru a dispune astfel s-a reținut că în dimineața zilei de 22.02.2025, orele 00:30, ca urmare a unui conflict spontan produs pe fondul consumului de alcool, a lovit cu un cuțit în zona gâtului pe fratele său, F.V., în timp ce aceștia se aflau la locuința comună din mun. Târgu Jiu, lovitură în urma căreia victima a decedat.
„Inculpatul R.C. a fost arestat preventiv în cauză începând cu data de 22.02.2025.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, conform procurorilor gorjeni.
Citeşte şi: Informaţii privind înscrierea la grădiniţă şi creşă, publicată de Ministerul Educaţiei