Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj – Apele Române Jiu execută, în această perioadă, lucrarea „Întreținere dig la Regularizare pârâu Ciocadia, Bengești Ciocadia”, județul Gorj.
Intervenția este necesară pentru aducerea albiei minore la parametrii optimi de preluare a viiturilor și prevenirea pagubelor cauzate de inundații. În urma precipitațiilor din ultimii ani, viiturile au colmatat albia și au produs eroziuni de mal, cu risc de avansare spre proprietățile riverane. Lucrările urmăresc stoparea acestui fenomen, protejarea gospodăriilor din zonă, asigurarea unei secțiuni optime pentru scurgerea apei și reducerea efectelor negative asupra mediului.

Se vor executa defrișări manuale pe 2000 mp
Intervenția, desfășurată mecanizat pe o lungime de 100 de metri în localitatea Bengești Ciocadia, presupune utilizarea unui buldozer, a unui buldoexcavator și a unui autoremorcher cu remorcă trailer. Se vor executa defrișări manuale pe 2000 mp, defrișări cu motocoasa pe 6000 mp, degajarea terenului de frunze și crengi pe 2000 mp, săpături mecanice cu buldozerul (1700 mc), încărcarea și transportul agregatelor minerale.
Prin aceste lucrări se va asigura o secțiune optimă de scurgere a apei, se va stopa eroziunea malurilor și se va evita inundarea proprietăților din zonă. Intervenția nu afectează nivelul actual al apelor de suprafață sau subterane și nu influențează negativ obiectivele din apropiere.