Comisia Europeană a solicitat României să justifice, prin dovezi clare, necesitatea amânării închiderii termocentralelor pe cărbune ale Complexului Energetic Oltenia (CEO), invocând securitatea energetică.
Termenele actuale sunt stabilite prin PNRR și legea decarbonizării. În paralel, Transelectrica lucrează la un studiu de adecvanță pentru a sprijini cererea de amânare până în 2029. Între timp, investițiile CEO în centrale pe gaze și parcuri fotovoltaice sunt întârziate, existând riscul ca unele proiecte de înlocuire a capacităților pe cărbune să nu fie finalizate.
Este vorba despre cele 8 parcuri fotovoltaice care ar fi trebuit să fie gata anul trecut și cele două centrale pe gaze naturale care ar trebui să fie finalizate anul viitor. Astfel, finalizarea parcurilor fotovoltaice are ca termen anul 2026, iar centralele pe gaze naturale anul 2029.
Termenele de închidere sunt în PNRR
Termenele de închidere sunt prevăzute de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), legea decarbonizării sistemului energetic și planul de restructurare și decarbonare a CEO.
„Cu privire la modificarea reformei privind decarbonizarea, COM a recomandat ca propunerea de modificare a țintei 119 (din PNRR – n.r.) să fie amânată până la momentul când se vor putea furniza dovezile necesare prin care să se demonstreze problemele legate de securitatea aprovizionării cu energie electrică, în situația dezafectării capacității de producție a energiei electrice pe bază de lignit. (…) Comisia a manifestat o lipsă de flexibilitate în ceea ce privește reformele și investițiile din domeniul energiei″, se menționează într-o notă de informare trimisă de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș către toate ministerele.
Se așteaptă de 2 ani după un studiu de adecvanță
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat luna trecută că autoritățile române depun toate eforturile, inclusiv prin studii și analize de adecvanță realizate de operatorul de transport și sistem Transelectrica, pentru a convinge reprezentanții Comisiei Europene să accepte amânarea închiderii termocentralelor pe lignit, care au jucat un rol esențial în momentele de stres ale sistemului. El a menționat ca termen de amânare anul 2029, când ar urma să reintre în producție reactorul 1 al centralei nucleare de la Cernavodă, care va fi oprit pentru retehnologizare în 2027.
Termenul tehnic „adecvanță” se referă la „capacitatea sistemului electroenergetic de a satisface continuu cerințele de putere și energie ale consumatorilor, luând în considerare atât ieșirile din funcțiune programate ale elementelor sistemului, cât și cele care se pot produce neprogramat.” Problema este că Transelectrica nu a demarat încă întocmirea studiului de adecvanță care să ajute Ministerul Energiei în a convinge Comisia Europeană să permită menținerea Complexului Energetic Oltenia pe piață după 1 ianuarie 2026.
Citește și: CEO renunță la participația de la Hotelul „Mina” din Rânca