La sfârşitul lunii mai 2017, în evidenţele AJOFM Mehedinţi erau înregistraţi un număr total de 9.709 şomeri, ceea ce corespunde unei rate a şomajului în judeţul nostru de 8,71%.
Din totalul de 9.709 şomeri înregistraţi (din care 3.650 sunt femei), 2.565 sunt şomeri indemnizaţi (26,42%), iar 7.144 şomeri neindemnizaţi (73,58%).
Comparativ cu sfârşitul lunii aprilie 2017, când rata şomajului a fost de 9,34%, se poate constata că, la 31.05.2017, aceasta s-a diminuat cu 0,63%, până la valoarea de 8,71%, datorată scăderii numărului şomerilor neindemnizaţi cu 724 persoane şi incadrarii in munca a 501 persoane (someri indemnizati si neindemnizati) în luna mai 2017.
Din numărul total de şomeri neindemnizaţi înregistraţi, aproape în totalitate aceste persoane înregistrate sunt beneficiare ale venitului minim garantat conform Legii 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
În funcţie de mediul de provenienţă, structura numărului de şomeri înregistraţi în evidenţele instituţiei noastre se prezintă astfel:
– şomeri cu domiciliul în mediul urban, 1.916 persoane (19,73%);
– şomeri cu domiciliul în mediul rural, 7.793 persoane (80,27%).
Din datele prezentate mai sus se observă că peste 80% din şomerii înregistraţi în evidenţele noastre au domiciliul în mediul rural, iar dintre aceştia majoritatea sunt şomeri neindemnizaţi beneficiari ai venitului minim garantat în baza Legii nr 416 / 2001, cu modificările şi completările ulterioare, piaţa forţei de muncă din judeţul nostru fiind caracterizată prin faptul că cele mai multe locuri de muncă vacante sunt concentrate în zonele urbane din judeţul Mehedinţi şi în special în cea a municipiului reşedinţă Drobeta Turnu Severin, iar mulţi din şomerii din aceste comunităţi rurale nu pot ocupa un loc de muncă datorită cheltuielilor determinate de utilizarea mijloacelor de transport sau a posibilităţilor de cazare.