Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi au intervenit, în minivacanţa din perioada 21-26 decembrie, pentru salvarea victimelor ca urmare a producerii a patru accidente rutiere ce au avut loc pe raza municipiului Dr.Tr.Severin, stingerea a şase incendii izbucnite la case şi gospodării cetăţeneşti, transportul a două persoane cu afecţiuni medicale de la domiciliu şi până la ambulanţă, salvarea unei persoane cu probleme medicale, blocată în locuinţă, dar şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unui număr de 67 de persoane cu afecţiuni medicale.
De asemenea, în data de 23 decembrie, la ora 01.07, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin a intervenit, cu o autospecială de intervenție 6×6, pentru tractarea unui autoturism blocat în zăpadă, pe DJ 607A, pe raza localității Valea Copcii, comuna Șimian, în care se afla o persoană.
În data de 24 decembrie, la ora 5.17, un echipaj de pompieri din cadrul Stației Strehaia a intervenit cu o autospecială de intervenţie pentru tractarea unui alt autoturism, blocat în zăpadă și nămol, pe raza localității Târsa, comuna Stângăceaua, în care se aflau două persoane.
În aceeaşi zi, la ora 17.45, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Dr.Tr.Severin au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă şi o ambulanță SMURD pentru salvarea unei persoane, singură în locuinţă, care avea nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au pătruns în apartamentul situat pe str. Alion, din municipiul Drobeta Turnu Severin, unde au acordat primul-ajutor medical persoanei aflată în stare conştientă, însă cu probleme medicale, după care au transportat-o la UPU.
Tot în data de 24 decembrie, la ora 22.12, un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Baia de Aramă a intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, la solicitarea SAJ, pentru transportul unei persoane cu afecţiuni medicale de la domiciliu şi până la ambulanţa SAJ, în localitatea Dealu Mare, oraș Baia de Aramă. Împreună cu echipajul medical, pompierii s-au deplasat până la pacient pe jos, pe o distanță de cca. 3 km, pe un drum inaccesibil autoturismelor. După evaluarea medicală, pacientul a rămas la domiciliu.
În prima zi de Crăciun, la ora 13.30, două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Dr.Tr.Severin au intervenit, cu o autospecială cu apă și spumă şi o ambulanță SMURD, pentru deblocarea ușii unui apartament situat în cartierul Schela Cladovei din municipiul Drobeta Turnu Severin. După pătrunderea în locuință prin balconul apartamentului, pompierii au găsit un bărbat, în vârstă de cca. 40 ani, decedat.
Cele patru accidente rutiere produse, în această perioadă, în municipiul Dr.Tr.Severin au fost soldate cu 9 victime, dintre care 4 au primit îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital, celelalte cinci fiind evaluate medical şi neavând nevoie de îngrijiri medicale.
În perioada 21-26 decembrie, pompierii din cadrul subunităţilor de intervenţie din localităţile Dr.Tr.Severin, Vânju Mare, Strehaia şi Baia de Aramă au acţionat cu mijloacele de intervenţie specifice pentru stingerea a şase incendii, care au izbucnit la case de locuit în localităţile Poroina Mare, Şimian, Scăpău, Isverna şi Gogoşu, dar şi la un depozit de furaje din localitatea Corcova. Incendiile izbucnite la locuinţe au avut drept cauze de producere efectul termic produs de coşurile de fum neprotejate faţă de materialele combustibile, focul folosit în spaţii deschise şi jarul căzut din mijloacele de încălzire. Cele mai grave situaţii au fost înregistrate în localitatea Scăpău, unde casa de locuit a fost afectată pe o suprafaţă de aprox. 100 mp şi în localitatea Isverna, unde acoperişul a ars pe o suprafaţă de aprox. 60 mp. În comuna Corcova, incendiul izbucnit la un depozit de furaje a cuprins aprox. 20 t de plante furajere şi a deteriorat alte 10 t de furaje. Cauza probabilă de izbucnire a acestui incendiu a fost determinată de folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.