0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRazie de amploare în Mehedinți: 13 percheziții și amenzi de peste 120.000 de lei

Razie de amploare în Mehedinți: 13 percheziții și amenzi de peste 120.000 de lei

Razie de amploare în Mehedinți. Peste 700 de persoane au fost legitimate, au avut loc 13 percheziții domiciliare și aproximativ 16.500 de țigarete au fost confiscate. De asemenea, 10 persoane au fost conduse la sediul unităților de poliție pentru audieri, una dintre acestea fiind reținută.      

La data de 13 iunie, peste 200 de polițiști din structurile de ordine publică, arme, investigarea criminalității economice, judiciar, rutieră și criminalistică, sprijiniți de luptători ai Serviciul de Acțiuni Speciale și în colaborare cu efective ale Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și Inspectoratului Județean de Jandarmi Mehedinți au acționat în cadrul unei razii desfășurate la nivelul județului.

Activitățile organizate au vizat probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane bănuite de comiterea de infracţiuni economice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și infracțiuni de natură judiciară.

13 percheziții la persoane bănuite de contrabandă şi furt calificat

Duminică, 16 iunie, în baza mandatelor emise, au fost efectuate 13 percheziții domiciliare la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de contrabandă şi furt calificat, fiind conduse la sediile subunităților de poliție 10 persoane, una dintre acestea fiind reținută de polițiști.

În urma activităților desfășurate polițiștii au descoperit cantitatea de 16.624 țigarete de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător.

De asemenea, au fost verificate peste 60 de societăți comerciale, au fost controlate 400 de autovehicule, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 8 permise de conducere, retrase 6 certificate de înmatriculare şi instituite 25 de filtre. Polițiștii au constatat 5 infracțiuni și au aplicat 263 sancțiuni contravenționale în valoare de 120.250 lei. 

Șapte bărbați, cercetați pentru furt și furt calificat

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale efectuează cercetări față de 4 bărbați cu vârste cuprinse între 18-33 ani, din municipiul Orșova și Drobeta Turnu Severin, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Aceștia, în cursul anului 2018 și la începutul anului 2019 au sustras bunuri din mai multe societăți comerciale de pe raza municipiului Dr.Tr.Severin, fapte rămase inițial cu autori necunoscut.

Alți trei bărbați cu vârste cuprinse între 44 și 46 ani, din municipiu Drobeta Turnu Severin și orașul Vânju Mare, sunt cercetați de polițiști după ce în luna iunie, au sustras componente auto de la un autovehicul și materiale de construcții dintr-o societate comercială, prejudiciul fiind recuperat și restituit persoanei păgubite.

Cercetat de polițiști pentru lovire sau alte violențe

Un alt bărbat de 26 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin a fost identificat de polițiști, fiind bănuit că la data de 20 mai, a agresat fizic un bărbat de 33 ani, din municipiu. Fapta a fost comisă la intersecția străzilor Păcii cu Crișan. În prezent el este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS