5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn tren de marfă a deraiat lângă Valea Albă

Un tren de marfă a deraiat lângă Valea Albă

Update: Circulația feroviară pe intervalul de cale ferată Drobeta Turnu Severin Mărfuti – Valea Albă s-a reluat în această dimineață, la ora 5.14, în condiții normale de trafic.

Potrivit CFR SA, personalul de intervenție al Regionalei CF Craiova a acționat atât în cursul zilei de ieri, cât și în cursul nopții pentru ridicarea , repunerea pe șină a vagoanelor de marfă și retragerea acestora din zona drraierii, astfel încât la ora 5.14 traficul feroviar a fost redeschis în condiții de siguranță între stațiile Drobeta Turnu Severin Mărfuri – Valea Albă.

Vagonul unui tren de marfă, încărcat cu suc, s-a răsturnat și 2 vagoane au deraiat, în această dimineaţă, între stațiile CF Drobeta Turnu Severin Mărfuri – Valea Albă. Circulația feroviară este închisă la această oră, iar călătorii sunt transbordaţi cu mijloace auto între stațiile Prunișor – Drobeta Turnu Severin

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, circulația feroviară este închisă la această oră, pe raza Regionalei CF Craiova, după ce un vagon din compunerea unui tren de marfă s-a răsturnat și 2 vagoane au deraiat, între stațiile CF Drobeta Turnu Severin Mărfuri – Valea Albă. Trenul care aparține operatorului național SNTFM CFR Marfă avea în compunere 41 de vagoane încărcate cu suc și circula în relația Sudrigiu – București Vest.

Personalul de specialitate ale Regionalei CF Craiova este deja la fața locului pentru a lua toate măsurile necesare accesului în zona deraierii a utilajelor de intervenție, în vederea ridicării și repunerii pe șină a vagoanelor.
 
Până la finalizarea intervențiilor din zona deraierii, Regionala CF Craiova asigură transbordare cu mijloace auto între stațiile Prunișor – Drobeta Turnu Severin pentru călătorii din trenurile care tranzitează zona respectivă.
 
Cauzele producerii deraierii vor fi stabilite de comisia de investigare.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS