0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalIntervenții ale pompierilor mehedințeni

Intervenții ale pompierilor mehedințeni

Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au intervenit, în acest weekend, pentru salvarea victimelor a două accidente rutiere, stingerea a trei incendii, căutarea unei persoane posibil înecate în fluviul Dunărea, îndepărtarea unor elemente de construcție de pe fațada unei clădiri, dar și pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19. Totodată, paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale celor 35 de persoane care au solicitat ajutorul, apelând numărul unic de urgență 112.

Pompierii mehedințeni au intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs pe raza localității Croica din comuna Corcova. La locul evenimentului, au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Strehaia cu două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată în autoturismul implicat în accident și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru extragerea acesteia. Accidentul s-a soldat cu două victime, care au suferit traumatisme și au primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD și echipajul SAJ, ulterior, acestea fiind transportate la spital.
Totodată, pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturismul implicat în accident.

Acțiunile de sâmbătă

Sâmbătă seara, printr-un apel la 112 a fost solicitat sprijinul pompierilor pentru căutarea unei persoane posibil înecate în fluviul Dunărea, zona localității Cozia.

La locul indicat, s-au deplasat de urgență patru echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin și Stației Vânju Mare cu o ambarcațiune, o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de căutare-salvare și o ambulanță SMURD. În urma misiunilor de căutare, efectuate atât la luciul apei, cât și de către echipajul de scafandri, persoana nu a fost găsită. Căutările au continuat și în cursul zilei de duminică, fiind reluate în această dimineață.

Tot sâmbătă seara, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Dr. Tr. Severin au intervenit cu o autospecială de intervenție la înălțime, o autospecială de descarcerare și un autocamion, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție, desprinse de pe fațada unei case de locuit, situate pe strada Carol I din municipiul Dr. Tr. Severin. Timp de cinci ore, pompierii mehedințeni au acționat pentru înlăturarea unui balcon și a unei plăci de beton armat de circa 400 kg, care puneau în pericol siguranța cetățenilor, riscând să se prăbușească peste balconul situat la etajul inferior, afectând intrarea în imobil.

Acțiunile de duminică

Duminică seara, pompierii mehedințeni au intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier, produs pe bulevardul Nicolae Iorga din municipiul Drobeta Turnu Severin. Salvatorii au intervenit de urgență pentru descarcerarea unei victime care era blocată într-un autoturism răsturnat.

Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor bărbatului, în vârstă de circa 56 ani, aflat în stare de semiconștiență, pe care, ulterior, l-au predat unui echipaj SAJ cu medic, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe.
De asemenea, pompierii militari mehedințeni au intervenit pentru stingerea a trei incendii, care s-au manifestat la un autoturism, dar și la două depozite de furaje.

Misiuni legate de COVID-19

Tot în acest weekend, pompierii mehedințeni au efectuat 31 de misiuni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, 25 dintre acestea constând în acțiuni de decontaminare și șase pentru preluarea și transportul unor persoane, care au necesitat îngrijiri medicale sau nu au respectat măsura izolării la domiciliu și au fost plasate în carantină instituționalizată.
Cele 25 de misiuni de decontaminare au fost asigurate de echipajul de cercetare Chimică Biologică Radiologică și Nucleară din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin și au constat în decontaminarea a 34 de ambulanțe SMURD și SAJ, dar și a două autospeciale destinate transportului de persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS