Efective din cadrul Jandarmeriei Mehedinți vor fi angrenate mâine în misiuni de asigurare a climatului de ordine și siguranță publică pe perioada desfășurării manifestărilor religioase cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului, la Catedrala Episcopală din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Jandarmii vor asigura protecția participanților și vor actiona pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială dar și de verificare a respectării prevederilor legale în vigoare pe perioada stării de alertă.
Vor fi realizate dispozitive specifice pentru protectia participanților și evitarea aglomerării în zona de distribuire a apei sfințite.
Jandarmeria Mehedinți recomandă credincioșilor să manifeste calm și înțelegere față de măsurile stabilite de organizatori, să acorde atenție la modul de asigurare a bunurilor personale, să păstreze distanțarea fizică și să respecte regulile sanitare impuse în actualul context epidemiologic.