Un minor, de 17 ani, din comuna Breznița-Ocol, județul Mehedinți, a părăsit voluntar centrul de ocrotire fără acordul cadrelor și nu a mai revenit.
Poliția Municipiului Drobeta – Turnu Severin a fost sesizată, ieri, de un bărbat, director al Centrului de Primire în regim de urgență pentru copiii străzii din cadrul DGASPC Mehedinți cu privire la faptul că minorul Nuță Robert Constantin, de 17 ani, din comuna Breznița-Ocol, a părăsit voluntar centrul de plasament, fără acordul cadrelor și nu a mai revenit.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că minorul nu suferă de afecțiuni psihice și nu se află sub vreun tratament care îi pună viața în pericol.
Semnalmente: Persoana dispărută are 1,70 metri înălțime, păr deschis la culoare.
În momentul plecării, minorul era îmbrăcat într-o bluză albă și blugi albaștri.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie!