Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Mehedinți s-au sesizat, ieri, că un bărbat de 65 de ani, din comuna Punghina a dus o armă nelatală într-o localitate unde nu avea autorizație.
Bărbatul, deținător legal al armei neletale, cu bile de cauciuc, cu destinația autoapărare, a purtat arma din municipiul Drobeta-Turnu Severin, unde avea autorizație să o dețină, până în localitatea Punghina, unde a păstrat-o lungă perioadă de timp.
De asemenea, în urma controlului, s-a constatat faptul că bărbatul nu păstrat arma în condiții de siguranță. Din acest , motiv s-a luat măsura complementară de anulare a dreptului de a deține, purta și folosi arme.
Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.