Pe centura municipiului Drobeta Turnu Severin s-a produs, astăzi, un accident rutier soldat cu victime omenești.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care în urma verificărilor efectuate au stabilit că un cetățean bulgar de 54 de ani, în timp ce conducea un autotren pe centura municipiului Drobeta-Turnu Severin, în sensul giratoriu situat la intersecția cu strada Cicero a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din Drobeta-Turnu Severin.
Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, care a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.