6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRecomandări pentru zilele caniculare

Recomandări pentru zilele caniculare

Timp de două zile, județul Mehedinți se află sub incidența avertizării meteorologice COD PORTOCALIU, ce vizează val de căldură în intensificare și disconfort termic accentuat, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.

În zilele de 22 și 23 iulie,indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar valul de căldura se va intensifica și se vor înregistra valori termice de 38…40 de grade.

ISU Mehedinți le recomandă cetățenilor să respecte câteva reguli și măsuri:

  • Este indicat să rămână în locuințe și să limiteze expunerea la soare, mai ales între orele 11:00 – 18:00. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul.
  • Locuința trebuie răcorită cu ajutorul aparatelor de aer condiționat sau ventilatoarelor. Aerul condiţionat se va regla la maxim 5 grade sub temperatura de afară, iar încăperile se vor aerisi dimineaţa devreme sau seara târziu.
  • Este important ca aceștia să se hidrateze corespunzător, evitând băuturile alcoolice și pe cele care conțin cofeină, dar și să consume legume și fructe proaspete.
  • Pentru siguranța lor, cetățenii trebuie să poarte haine lejere, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.
  • Totodată, aceștia trebuie să se preocupe de persoanele în vârstă, menținând legătura cu acestea pentru a le oferi asistență la nevoie.
  • O atenție deosebită trebuie acordată și copiilor care nu trebuie lăsați singuri în autoturisme expuse la soare.

În perioadele caniculare crește riscul de incendiu din cauza uscăciunii și a temperaturilor ridicate. Facem apel la cetățeni:

  • Să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt;
  • Să nu arunce la întâmplare resturile de țigări;
  • Să nu lase în interiorul autoturismelor expuse la soare recipiente sub presiune (brichete, tuburi de deodorant, etc.).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS