Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, ieri, un bărbat, de 43 de ani, din comuna Punghina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului, în orașul Vânju Mare, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 1.11 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Azi noapte, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au depistat, în trafic, un bărbat de 32 de ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism Audi, în municipiu, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Celor doi li s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.