Un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, miercuri dimineață, în Drobeta Turnu Severin.
„Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit, miercuri dimineaţă, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe bulevardul Tudor Vladimirescu din municipiu.
În urma accidentului, în care au fost implicate două autoturisme, trei persoane au fost evaluate de către echipajele medicale SMURD și SAJ.
O victimă rănită ușor, conștientă și cooperantă, a fost preluată și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe de către echipajul SAJ, celelalte două au refuzat transportul la spital“, potrivit IPJ Mehedinţi.
Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.