Un adolescent în vârstă de 15 ani, din satul Șușița, comuna Grozești, județul Mehedinți, a plecat de acasă, duminică, în jurul orei 15.00 și nu s-a mai întors. Tatăl acestuia a anunțat Poliția. Oamenii legii s-au mobilizat.
„La data de 20 august, ora 19.30, Poliția orașului Strehaia a fost sesizată de un bărbat de 47 de ani, cu privire la faptul că fiul său de 15 ani a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Din verificări s-a stabilit că minorul a plecat voluntar de la locuința situată în satul Șușița, comuna Grozești, jud. Mehedinți, la data sesizării, în jurul orei 15.00 fără a mai reveni”, informează IPJ Mehedinți.
Semnalmentele persoanei dispărute: 1.80 metri, 60 de kg, ochi căprui, păr șaten, tuns scurt. La momentul plecării minorul purta pantaloni scurți de culoare maro, tricou de culoare albastră și teniși de culoare albă.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze SNUAU 112 sau să înștiințeze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Citeşte şi: Angajații Poştei Române, protest în fața instituției