Peste 1.000 de călușari, participanți la Concursul Național al copiilor „Călușul românesc”, ce va avea loc în luna iunie la Slatina, vor dansa călușul în același timp, în încercarea de a intra în Cartea Recordurilor, potrivit directorului Palatului copiilor Slatina, Iliuță Brăileanu.
„Peste 1.000 de călușari din județul Olt și din alte județe pregătesc aceleași figuri călușerești pentru a juca acest dans minunat, la Slatina, în seara de 7 iunie. Vor fi prezenți la momentul cu care vrem să intrăm în Cartea Recordurilor, atât călușari copii cât și adulți, cei mai mulți vor avea costume de călușari, iar cei care nu vor avea costum complet vor purta cel puțin câteva elemente ale costumului călușeresc”, a spus joi, într-o conferință de presă, Iliuță Brăileanu, citat de Agerpres.
El a adăugat că momentul de căluș prin care se va încerca stabilirea unui record va avea loc pe bulevardul AI Cuza, în centrul municipiului Slatina, în zona sediilor Consiliului Județean și Prefecturii Olt.
La Concursul Național al Copiilor „Călușul românesc”, ce se va desfășura la Slatina în perioada 6-9 iunie, vor participa peste 2.000 de copii, membri ai unor formații de călușari, călușeri și căiuți din județul Olt și din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Covasna, Dolj, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, Maramureș, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. Din județul Olt vor participa formații de călușari din 57 de localități.
Concursul de căluș pentru copii de la Slatina a ajuns la a XIX-a ediție, iar anul trecut, în premieră, 300 de participanți au dansat călușul sincron, pe esplanada din centrul civic al municipiului.
Călușul este o tradiție care se păstrează încă în județul Olt și a intrat în patrimoniul cultural imaterial al UNESCO.
Municipiul Slatina a intrat în Cartea Recordurilor în 2006, cu cea mai mare Horă a Unirii, cu peste 11.000 de participanți.