Rusăneștenii, deși au încercat și astăzi să opună rezistență medicilor veterinari, sunt nevoiți să-i lase pe aceștia să le omoare porcii pe care încă nu i-au sacrificat.
După două zile în care cetățenii din Rusănești s-au opus acțiunii veterinarilor, deși a fost emis un ordin de prefect privind sacrificarea porcilor din Rusănești pentru limitarea răspândirii virusului pestei porcine africane, s-a început sacrificarea. Prima fermă vizată de veterinari a fost chiar a primarului Alexandru Chirea.
„Au început să-i ucidă, la mine la fermă, acolo, au venit dimineață la 7,00, nu se mai poate face nimic. Mai am 140, cu tineret cu tot, din ăia mari eu nu mai am, nu știu cât mai sunt, vreo 15-16, restul sunt, așa, de 50-60 de kilograme. A fost, între-adevăr, și rezistență, două zile, și astăzi mai sunt oameni, mai încearcă să-și exprime nemulţumirea, dar, acum, că s-a procedat bine, că nu s-a procedat bine, mai puțin contează, ordinul trebuie pus în aplicare. Dacă nu se-ntâmplă, înseamnă că devine un precedent, și pentru asta… E infracțiune, vă dați seama, de-aia au și venit la mine prima dată, să le dau acordul, e infracțiune dacă ne mai opunem. Acum trebuie să asigur și logistica, cu tot ce trebuie, cu încărcatul, cu căratul, cu groapă, cu toate. Au venit până la urmă la mine pentru că știa că nu pot să mă opun. Groapa e la un kilometru și ceva de localitate. Am luat și ieri trei, i-am dus acolo, i-am îngropat, se dezinfectează la fața locului, se iau probe. E o procedură, poate dura două săptămâni să facă în toată comuna. Să-i măsoare, în lungime, în grosime, fiecare porc. La fiecare locuință trebuie să semneze proprietarul dacă are porci, dacă n-are porci… “, a declarat primarul.
Încep acțiunile și în Teleorman
Același primar a declarat că s-ar fi demarat, în sfârșit, la o lună de la depistarea, în pădurea Mândra, din Teleorman, acțiunea de strângere a cadavrelor a porcilor mistreți morți din cauza pestei porcine africane şi dezinfecţia zonelor. Acesta a fost, de altfel, principalul argument al sătenilor în lupta cu veterinarii. Oamenii din Rusănești au reclamat că li se sacrifică inutil porcii sănătoși, iar în schimb nu se face nimic pentru izolarea virusului în focarul din Teleorman, de unde există permanent riscul să fie adus în Olt, dat fiind faptul că drumurile forestiere sunt intens circulate în această perioadă.
„După 30 și ceva de zile au început și în Teleorman. A venit domnul ministru în teritoriu și a dat ordine, a venit și domnul secretar de stat, au făcut inventariere acolo, cât s-a putut face, sunt zeci de porci morți. De luni încoace s-a luat efectiv acolo măsura. De-aia și suntem foarte supărați acum, că la noi au fost trei focare și la vecini, acolo, nu se lua nicio măsură“, a mai spus primarul Alexandru Chirea.