Șefii IPJ Olt au primit în primăvara anului trecut o sesizare cu privire la conduita unui polițist, dar și un filmuleț în care acesta era surprins „degustând“ mai multe rpoduse într-un magazin din Balș. Polițistul a fost ulterior anchetat de parchet și a demisionat din funcția de conducere.
Un filmuleț în care un bărbat se plimbă printre rafturi și alege mai multe boabe de struguri dintr-un supermarket circulă de câteva ore pe Internet, ca și informația că bărbatul ar fi un ofițer de poliție din Olt. Ceea ce internauții văd acum s-a aflat și în atenția șefilor IPJ Olt, încă din primăvara trecută, atunci când „protagonistul“ a fost chiar investigat penal.
Polițistul este fostul șef al Poliției Potcoava, originar din Balș, localitatea în care a și fost surprins în ipostaza considerată de cei care au trimis-o șefilor lui compromițătoare. Bărbatul a fost la acel moment anchetat de procurori, care, însă, neavând un prejudiciu, magazinul Lidl înaintând un înscris prin care menționează că nu i s-au adus pagube, a clasat dosarul.
Gestul polițistului, care se apleacă și culege boabe din mai mulți struguri, după care mai încearcă un produs, nu a fost încadrat ca infracțiune, însă acesta s-a văzut nevoit să renunțe la funcția pe care o ocupa, aceea de șef al Poliției Potcoava, astăzi fiind încadrat în Serviciul Ordine Publică din IPJ Olt. Agentul de pază care l-a surprins în acea filmare a avut, însă, și acesta de suferit pentru că avea atestatul expirat, iar acest lucru a fost descoperit chiar de fostul șef al Poliției Potcoava, care a întocmit în acest caz dosar penal.
„Acum e poliţist de birou“
„Din punctul meu de vedere, ca polițist răspunzi civil, administrativ, disciplinar și penal. Da, într-adevăr, ce-a făcut el ține de moralitate. Chiar în aprecierile celui care a sesizat se vorbește de moralitate. Pe moralitate putem să discutăm mai mult. Dacă gardianul acela care a făcut filmarea a văzut, putea să intervină și să-i spună: «Băi, prietene, ai luat una, ai luat-o pe-a doua, oprește-te!». (…) Dacă vorbim strict pe filmarea asta, știu că a fost anchetat de Parchet, știu că s-a clasat, știu că domnul Sârbu (n.r. – șeful IPJ Olt) i-a cerut să plece din funcția de conducere, omul a-nțeles, nu s-a-ncăpățânat, și-a dat demisia. Acum lucrează pe un post de execuție la nivelul serviciului de Ordine Publică, în Slatina, unde-și are și domiciliul. E polițist de birou, nici măcar în stradă, în stradă lua mai mulți bani, pentru că lucra sâmbete, duminici, nopți și așa mai departe. Ia mai puțini bani, nu e pus pe o funcție bună. Nu poți spune că a fost luat de la Potcoava și a fost pus pe o funcție și mai bună, nu i s-a făcut un favor“, a comentat pe marginea acestui caz vicepreședintele Sindicatului Polițiștilor Olt, Cristel Ioțu.
Polițistul nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere. Reprezentanții IPJ au promis, în schimb, că vor emite un comunicat.