3.9 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt(FOTO, VIDEO) Șeful Poliției Caracal, cercetat disciplinar în urma bătăii între membrii grupării „Cimino“ și angajații unei firme de pază

(FOTO, VIDEO) Șeful Poliției Caracal, cercetat disciplinar în urma bătăii între membrii grupării „Cimino“ și angajații unei firme de pază

Superiorii șefului Poliției Municipiul Caracal au dispus începerea cercetării disciplinare a acestuia, după ce patronul firmei de pază implicate în bătaia cu săbii, de la sfârșitul lunii trecute, între membri ai grupării Cimino, din Craiova, și agenții firmei de pază Safety Security, i-a acuzat pe polițiști de neimplicare și întârzierea cercetărilor în dosar.

Patronul firmei de pază, Remus Rădoi, a acuzat că polițiștii i-ar fi anchetat și învinuit pe agenții de pază pentru cele petrecute, în dimineața zilei de 31 martie, în clubul Imperium din Caracal, în timp ce pe membrii grupării care ar fi generat conflictul i-ar fi căutat după câteva zile, dându-le răgazul să plece din țară. În sprijinul spuselor sale, Rădoi a prezentat în mai multe medii și un film în care camerele de supraveghere au surprins altercația și pe care se pot observa persane înarmate cu săbii.

„În realitate, asupra celor care au atacat cu săbiile nu s-a dispus nicio măsură, mai mult, nici nu au fost anchetați, deși noi am indicat locul unde plecaseră de la eveniment. Au fost anchetați toți agenții de pază și s-a început anchetarea cu privire la fapta de omor asupra unuia dintre agenții de pază care s-a apărat și el cu un lemn, cu ce a apucat, și l-a lovit pe unul dintre infractori. A fost dat un apel la 4.06, a fost dat un al doilea apel la 4.,14 minute, pe 112, ambele, la 4.36 minute a fost dat un apel către Poliția Caracal, în sensul că – dom’ne, nu mai veniți, ce faceți, că ne omorâm aici?! În jurul orei 5.05 minute, cam pe-acolo, au venit ei, se vede pe camerele de luat vederi. Vorbim pe probe“, a declarat Rădoi, susținând că agenții săi de pază aveau informații că se pot întâmpla violențe, motiv pentru care în seara respectivă paza la club a fost suplimentată cu alți doi agenți (în mod curent paza era asigurată, a spus Rădoi, cu doi agenți).

„De la locul evenimentului au fost ridicate mai multe arme albe“

Reprezentanții IPJ Olt, deși au declanșat cercetarea disciplinară a șefului poliției din Caracal, nu susțin varianta lui Rădoi și spun că s-a intervenit prompt.

Referitor la altercația din data de 31 martie, care a avut loc într-un bar din municipiul Caracal, vă aducem la cunoștință faptul că, în urma unui apel prin SNUAU 112, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au intervenit în 14 minute. De asemenea, o grupă de intervenție a Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt s-a deplasat de îndată la locul incidentului, în vederea prevenirii declanșării unui alt conflict între cele două grupuri“, a transmis IPJ Olt.

Cercetările în dosar au început chiar în acea duminică, între timp Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal înaintând acest dosar către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. S-au efectuat, totodată, percheziții la membrii grupării implicate, la câteva zile după incident.

La data de 4 aprilie a.c., polițiștii au efectuat 5 percheziții pe raza municipiului Craiova, la domiciliile unor persoane implicate în acest conflict, fiind ridicate alte arme albe. Ulterior, la data de 8 aprilie a.c., dosarul a fost preluat în cercetare proprie de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Inspectoratul de Poliție Județean Olt nefiind delegat să desfășoare activități“, au mai precizat reprezentanții IPJ Olt. Deși șeful firmei de pază reclamă că doar agenții săi ar fi învinuiți, reprezentantul Parchetului Olt confirmă că este un dosar complex, fiind vorba de 25 persoane implicate, dar și că cercetările sunt avansate și că opt persoane au fost deja puse sub învinuire pentru următoarele infracțiuni: tentativă de omor, portul sau folosirea de obiecte periculoase, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere. Pe de altă parte, pentru a se stabili în ce măsură acuzațiile aduse polițiștilor sunt reale iar acestea au legătură cu șeful lor, s-a pornit și o cercetare disciplinară a șefului Poliției Municipale Caracal. „În urma unor afirmații și imagini postate pe o rețea de socializare, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Județean Olt a fost dispusă cercetarea disciplinară a șefului Poliției municipiului Caracal. Acesta este cercetat pentru posibile fapte de natură disciplinară, care ar putea aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului, sau prestigiului instituției. Cercetarea a fost declanșată săptămâna trecută“, au mai precizat reprezentanții IPJ Olt în punctul de vedere exprimat.

Reamintim că în dimineața zilei de 31 martie 2019, în clubul Imperium din Caracal a izbucnit un conflict între agenții de pază și clienții veniți în club de la Craiova, indicați ca fiind membri ai grupării „Cimino“, printre care și fiul temului „Cimino“. Agenții de pază ar fi scos din local un bărbat care a amenințat cu un cuţit un alt client al clubului, iar afară, din acest motiv, s-a pornit o altercație între clienții din Craiova și agenții de pază. În cele din urmă trei persoane au fost transportate la spitalul din Caracal, un agent de pază și alte două persoane, însă niciuna nu a fost internată. La spitalul din Craiova, în schimb, ar fi ajuns un membru al grupării, trasportat de ceilalți, acesta suferind mai multe lovituri în zona capului, acesta fiind motivul pentru care un agent de pază, suspectat că i-a aplicat acestui bărbat loviturile, fiind cercetat pentru tentativă de omor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS