4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoliţiştii olteni au dat ieri amenzi de aproape 50.000 de lei

Poliţiştii olteni au dat ieri amenzi de aproape 50.000 de lei

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au aplicat, ieri, 164 de sancțiuni contravenționale în valoare de 47.800 de lei. Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

Peste 200 de polițiști, dintre care 162 de ordine publică și 42 de poliție rutieră, au fost prezenți în teren pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 158 de evenimente, dintre care 145 au fost sesizate prin S.N.U.A.U. 112.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicat 164 de sancțiuni contravenționale în valoare de 47.800 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut 3 permise de conducere pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere și au retras 3 certificate de înmatriculare.

Contravenienţi depistaţi

Astfel, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Slatina au depistat un bărbat, de 50 de ani, din localitate, în timp ce a condus un autoturism după ce a consumat alcool.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,70 miligrame/ litru alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Caracal au efectuat verificări cu privire la modul în care un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. Aceștia au stabilit faptul că un bărbat, de 34 de ani, din comuna Băbiciu, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 542, în afara localității Redea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,39 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
În cele două cazuri, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Polițiștii slătineni au depistat o femeie, de 48 de ani, în timp ce a transportat cu un atelaj hipo cantitatea de aproximativ 0,500 metri cubi material lemnos speciile salcie și ulm, fără a deține documentele necesare.
Femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei. Materialul lemnos a fost lăsat în custodia unei societăți comerciale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS