0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltUrmărire ca-n filme a unei maşini condusă de un minor

Urmărire ca-n filme a unei maşini condusă de un minor

O urmărire ca-n filme a avut loc în această după amiază pe raza comunei Oboga, judeţul Olt. Polițiștii din Bobicești, în timp ce se deplasau cu autospeciala pe raza comunei Oboga, au pornit în urmărirea unui autoturism, care nu a oprit la semnalele acustice și luminoase utilizate de către oamenii legii.

Atât minorul, cât şi pasagerul care i-a încredinţat maşina sunt cercetaţi penal

Autoturismul respectiv, în care se aflau trei bărbați, s-a deplasat în direcția Oboga-Iancu Jianu. La ieșirea din comuna Iancu Jianu, la  efectuarea bruscă a unui viraj la stânga, a fost acroșat de către autospeciala poliției. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale.
Polițiștii au identificat cele trei persoane, autoturismul fiind condus de un minor, de 16 ani, din comuna Bobicești.

Cumul de infracţiuni

Minorul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 0,66 mg/ Litru alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia.
Din cercetări a reieșit faptul că minorului i-a fost încredințat autoturismul de către unul dintre pasageri, de 18 ani, din Bobiceşti.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Pasagerul este cercetat pentru încredințarea autoturismului unei persoane care nu deține permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS