6.2 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUPDATE / Poliţist din Olt, cercetat pentru agresarea unei femei

UPDATE / Poliţist din Olt, cercetat pentru agresarea unei femei

Un poliţist din Olt este cercetat pentru că a agresat o femeie.

Cornelia Stoica, femeia agresată, trăiește din muncile pe care le prestează „cu ziua“. Ea a fost solicitată de un fost cumnat de-al ei (femeia este văduvă) și de unul dintre polițiștii din localitate, pentru a stabili un preț pentru o lucrare în locuință.

Femeia ar fi trebuit să spună cât percepe pentru a zugrăvi o încăpere. Doar că odată ajunsă la locuința respectivă, între cei doi bărbați, cumnatul femeii și polițistul, aflați în stare de ebrietate, și femeie a pornit un conflict spontan.

Femeia de 49 ani a ajuns la spital cu contuzii la nivelul feței.

Ştirea iniţială

Un poliţist din Olt este cercetat pentru că a agresat o femeie, „pe fondul consumului de alcool şi al unor discuții în contradictoriu“.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt a fost sesizat, sâmbătă, de o femeie de 49 de ani, din orașul Potcoava, despre faptul că este agresată fizic de o persoană. Potrivit IPJ Olt, femeia a refuzat să furnizeze şi identitatea agresorului.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Potcoava s-au deplasat însă la fața locului și au identificat apelanta la locuința unui bărbat. Tot atunci au depistat că agresorul este chiar agent în cadrul Poliției orașului Potcoava.

„Pe fondul consumului de alcool şi al unor discuții în contradictoriu, femeia a fost agresată. Cei doi se cunoșteau, femeia mergând la locuința respectivă de bunăvoie. Barbatul este agent în cadrul Poliției orașului Potcoava şi era în concediu de odihnă, la locuința sa“, se arată în comunicatul transmis de IPJ Olt.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetarile fiind efectuate sub coordonarea procurorului.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt nu tolerează astfel de comportamente, împotriva agentului fiind dispusă cercetarea prealabilă pentru comportarea necorespunzătoare în serviciu, familie sau în societate, care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției, urmând ca la finalizarea acesteia să fie dispuse măsuri legale, a mai anunţat IPJ Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS