0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFermierii din cooperative, întâlnire de urgență, de teamă că noul guvern nu le mai achită subvențiile de minimis

Fermierii din cooperative, întâlnire de urgență, de teamă că noul guvern nu le mai achită subvențiile de minimis

Reprezentanții a zeci de cooperative ale producătorilor din Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Teleorman s-au întâlnit luni după-amiază, la Slatina, pentru a pune la cale un plan de bătaie pentru eventualitatea în care viitorul guvern renunță la programele lansate de PSD, cum sunt cele de subvenționare a culturii de tomate sau de usturoi.

Zeci de fermieri care reprezintă cooperative din județele din regiunea S-V Oltenia au întors pe toate fețele propunerea din programul prezentat de PNL în parlament, din care s-ar desprinde ideea că programe cum sunt „Tomata“ sau „Usturiul românesc“ ar urma să nu mai beneficieze de fonduri pentru susținerea producătorilor. Alarma a dat-o consilierul ministrului Petre Daea, Florin Ciobanu, legumicultorul din Olt care în urmă cu trei zile a anunțat pe contul său de Facebook presupusa renunțare la aceste programe. Reprezentanții PNL au venit, tot pe Facebook, cu precizări și spun că, de fapt, nu doresc decât modificări care să determine subvenționarea cu adevărat a celor care produc și livrează în piață. De la 3.000 euro/producător (cât se acordă, de exemplu, în programul „Tomata“) se va ajunge la 10% din valoarea producției comercializate care să se acorde sub formă de subvenție.

„Nu ne cumpără nimeni marfa cu acte“

Legumicultorii spun că nu resping ideea în sine, ci pur și simplu semnalează aceeași problemă de ani de zile, respectiv aceea că nimeni, în piețe, nu le cumpără marfa cu acte. Prin urmare, nu văd cum ar putea justifica acea cantitate vândută. „Când vine ANAF-ul în angrouri, nu vindem nimic ore întregi, zile întregi. Nimeni nu vrea pe factură“, spun legumicultorii, care au întocmit, la finalul întâlnirii de ieri și o listă de impedimente la soluția propusă de PNL.

Iată care sunt acestea, în viziunea legumicultorilor:

Nu va exista controlul producției interne și se va dezvolta evaziunea prin creșterea importurilor; anul 2020 va fi un an fără subvenții plătite; vor apărea firmele-fantomă; în ceea ce privește strategiile fermelor – investițiile se vor bloca, întrucât creditele deja angajate se bazau pe ajutoare de minimis; imposibilitatea vânzărilor pe factură în piața tradițională românească (comercianții nu cumpără legume pe factură);minimisul nu se poate lega de valoare sau cantitate.

„S-a făcut un studiu de impact al cheltuielilor necesare pentru finanțarea acestui program”

„De asemenea, trebuie spus că nu s-a făcut un studiu de impact al cheltuielilor necesare pentru finanțarea acestui program modificat. Dacă avem în vedere că se va da 10% din valoarea producției comercializate pentru toate legumele și ținem cont că România are o producție de legume de 3,4 milioane de tone, luând un preț mediu de 2,5 lei/kg, rezultă un necesar de finanțare anual de 275 de milioane de euro. Să nu uitam că 1,5 milioane de tone de legume se importă. Și se importă cu preț mai mare decât cel din producția internă. Asta înseamnă să exportăm efectiv subvenția pentru cele 1,5 milioane de tone, dar, mai mult decât atât, valoarea subvenției aferente produselor importate poate fi mai mare decât subvenția pentru producția internă“, a transmis reprezentantul femierilor, Florin Ciobanu.

De menționat că există, în schimb, și legumicultori, care nu au fost prezenți la această întâlnire. Aceștia spun că programul în forma actuală nu rezolvă nici problemele, chiar dacă asigură accesul ușor la subvenție. Ce nu s-a rezolvat nici până la această dată este asigurarea desfacerii produselor pe care fermierii le pot aduce pe piață. Mai mult, s-a stimulat excesiv producția, creându-se dezechilibre.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS