Sute de kilograme de articole pirotehnice au fost găsite de mascați, duminică, la locuința unui bărbat din Olt.
Un bărbat din localitatea Izbiceni, judetul Olt, care vindea obiecte pirotehnice fără să fie autorizat are acum dosar penal. Mascații au descins la locuința bărbatului duminică, 22 decembrie, descoperind un adevărat arsenal pirotehnic.
„Astăzi, 22 decembrie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Secției de Poliție Rurală Corabia au efectuat o percheziție la domiciliul unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Izbiceni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept.
În urma percheziției, au fost găsite 10.494 de obiecte pirotehnice, cântărind aproximativ 340 de kilograme, în valoare de 9.000 de lei”, a anunțat IPJ Olt.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, iar cele aproape 10.500 de articole pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării.
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.