Elevii clasei pregătitoare B din cadrul Școlii Gimnaziale „George Poboran“ din Slatina se vor întoarce la școală de-abia săptămâna viitoare, după ce doi dintre colegii lor au fost diagnosticați cu gripă pe baza analizelor de laborator.
Două cazuri confirmate de analizele de laborator și alte patru rezultate pozitive la testul rapid s-au înregistrat la clasa pregătitoare B din cadrul Școlii Gimnaziale „George Poboran“ din Slatina, unde săptămâna trecută a fost semnalat, de altfel, primul caz de gripă la elevi. Având în vedere și absenteismul masiv (70% dintre elevii de la clasă au rămas acasă), Direcția de Sănătate Publică a luat decizia de a suspenda cursurile pentru întreaga săptămână la această clasă.
În săptămâna 20-26 ianuarie 2020, în județul Olt, au fost confirmate șase cazuri de gripă, toate la categoria de vârstă 0-18 ani. Toate au fost cauzate de virusul gripal tip B, fiind vorba de cinci fete și un băiat, fără condiții medicale preexistente, nevaccinați antigripal pentru sezonul rece 2019/2020. Toate au fost forme de boală ușoare, pentru care s-a indicat izolarea și tratament la domiciliu.
Aproape 1.400 de infecţii respiratorii
În același interval de timp, a transmis DSP Olt, în județ s-au raportat 1.385 de infecții respiratorii acute, 55 necesitând internarea. 471 de pacienți au fost diagnosticați, în același interval de timp, cu pneumonie, mai mult de un sfert dintre aceștia necesitând internarea.
Medicii recomandă în continuare vaccinarea ca fiind cea mai eficientă măsură de prevenție. Din vaccinul repartizat medicilor de familie pentru a fi administrat gratuit pacienților din categoriile aflate la risc mai sunt însă disponibile doar câteva sute de doze.
În județ s-au repartizat 52.760 doze, din care 52.364 de doze au fost administrate, cei mai mulți beneficiari fiind din categoria de pacienți peste 65 ani – 29.017 doze, categorie urmată de pacienții cu afecțiuni cornice, cu vârsta între 6 luni – 64 ani (în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienței umane) – 19.686 doze.
Doar 101 copii cu vârste între 6 luni – 59 luni au fost vaccinați antigripal prin programul derulat de Ministerul Sănătății, în timp ce 95 de gravide au ales, de asemenea, să se protejeze de gripă vaccinându-se.