0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocal43 cazuri de gripă confirmate în laborator, într-o săptămână. Cei mai mulți sunt copii

43 cazuri de gripă confirmate în laborator, într-o săptămână. Cei mai mulți sunt copii

Direcția de Sănătate Publică a făcut publice marți, 4 februarie 2020, datele privind evoluția cazurilor de afecțiuni respiratorii, numărul celor de gripă confirmată cu analizele de laborator cerscând considerabil față de săptămâna precedentă.

De șapte ori a crescut numărul cazurilor de gripă în ultima săptămână a lunii ianuarie față de săptămâna precedentă, datele fiind confirmate în urma analizelor de laborator. Pacienții cu simptome de gripă au continuat să se prezinte în unitățile medicale, însă cei mai mulți au primit tratament și recomandarea să se izoleze la domiciliu.

Față de cele 6 cazuri de gripă raportate cu o săptămână în urmă, DSP a raportat marți 43, cele mai multe la categoria de vârstă 0-18 ani (29 cazuri). Fetele au fost afectate în număr mai mare decât băieții (28, față de 15), repartiția pe medii de proveniență fiind echitabilă: 22 cazuri de gripă în mediul urbal, 21 cazuri în rural.

36 dintre cazurile de gripă sunt cu virus B, 6 cu virus gripal A subtip H3, iar un caz cu virus gripal A subtip H1. 90% dintre cazuri nu au necesitat internarea, au mai precizat reprezentanții DSP Olt.

A crescut și numărul cazurilor pacienților afectați de alte infecții respiratorii, într-o săptămână prezentându-se în cabinetele medicilor 568 pacienți diagnosticați cu pneumonie, 112 fiind internați în spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS