Garda de Mediu Olt a efectuat mai multe controale la ferma de porci a directorului DSVSA Olt Veronel Bolborea, condusă oficial de tatăl acestuia, după ce mai mulți cetățeni au sesizat că dejecțiile ajung pe un teren public. S-a aplicat o amendă de 50.000 de lei și s-a propus suspendarea autorizației de mediu.
Urmare a unei prime sesizări, Garda de Mediu Olt a efectuat un prim control, sau a avut în intenție să-l facă, în 3 februarie 2020. Nu l-a găsit pe administrator, așa că au revenit de-abia în 20 februarie, când la Gardă ajunsese o nouă sesizare, depusă de data aceasta de organizația politică Uniunea Salvați România (USR), filiala Olt. Oamenii sesizau că de la ferma de porci, printr-o conductă improvizată, sunt deversate într-un lac din apropiere dejecțiile. Astfel, era pusă în pericol apa din pânza freatică. Mai mult, la nici 500 de metri există puțurile forate din care se alimentează municipiul Slatina.
Amendă de 50.000 de lei
Garda de Mediu Olt a făcut în cele din urmă, în 21, respectiv 27 februarie, controale. În urma acestora s-a constat că nu sunt respectate condițiile din autorizația de mediu. S-a aplicat o amendă de 50.000 lei. S-a lăsat un plan de conformare și, în plus, s-a făcut către Agenția pentru Protecția Mediului o recomandare de suspendare a autorizației de mediu pentru 60 de zile. Și s-a mai trimis un răspuns către USR, iar organizația politică l-a făcut public.
Răspunsul Gărzii de Mediu
„În urma sesizarii trimise de USR Olt, Garda de Mediu Olt a desfășurat trei controale la S.C. Agrobolbi-Florver, situată în localitatea Curtisoara. Controalele s-au finalizat cu o amendă de 50.000 de lei, precum și propunerea de suspendare a autorizației de mediu pentru firma SC Agrobolbi-Florver, din cauza nerespectării obligației de a depozita dejecțiile animaliere (materii fecale, urina) pe amplasamente autorizate, precum și nerespectarea legislației în vigoare, de notificare a autorităților pentru modificarea amplasamentului de stocare a dejectiilor.
De asemenea, la data controlului din 21 și 27 februarie, s-a constatat o acumulare cu aspect și miros specific de dejecții animaliere pe un teren din vecinătatea amplasamentului firmei respective. Pe terenul care este domeniu public a fost identificată o conductă de PVC al cărei traseu ajungea până în apropierea bazinelor de colectare dejecții de la halele de porcin.
Pe 4 martie, APM Olt a emis o notificare pentru nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu, solicitand societății comerciale să realizeze măsurile de remediere în termen de 60 de zile. În caz de neconformare, societății respective îi va fi suspendată autorizația de mediu, și în acest timp desfășurarea activității este interzisă prin lege”, a transmis USR printr-un comunicat de presă.
Una e în autorizație, alta e în teren
Comisarul-șef al Gărzii de Mediu Olt spune că la momentul controlului s-a descoperit că nici măcar nu erau respectate condițiile din autorizația de mediu. Bazinele de colectare a dejecțiilor erau în construcție, nicidecum gata în momentul în care s-a primit avizul, respectiv în perioada august-septembrie 2019.
„În autorizație erau două obligații trecute, una că vidanjează din fermă, dar tot în autorizație scria și din bazine supraterane, ceea ce nu este normal. Adică or vidanjezi dintr-un loc, or vidanjezi din celălalt loc, dar nu și-și. În mod normal bazinele supraterane trebuia trecute în autorizație dacă erau la fața locului, că aici s-a pus problema. Noi am văzut ceva în autorizație și la fața locului era cu totul altceva“, a declarat șeful Gărzii de Mediu Olt.
Comisari de mediu nu pot spune nici dacă ferma se află sau nu în situl Natura 2000, caz în care lucrurile se complică și mai mult. Autorizarea oricărei activități paote fi făcută doar cu obținerea în prealabil a unor avize suplimentare de la custodele zonei protejate. Pentru a afla dacă ferma se află sau nu în situl Natura 2000 Garda de Mediu a adresat o întrebare oficială colegilor din instituția cu care, de altfel, și împart sediul, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului Olt, însă răspunsul deocamdată nu a fost transmis, a mai spus Neacșa.
Directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea, care este de săptămâni bune în concediu medical, a fost contactat telefonic. Acesta însă nu a răspuns apelului pentru a putea să-și exprime punctul de vedere. Directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea Directorul DSVSA Olt, Veronel Bolborea, care este de săptămâni bune în concediu medical, a fost contactat telefonic. Acesta însă nu a răspuns apelului pentru a putea să-și exprime punctul de vedere.