2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt51 de sancțiuni contravenționale, aplicate pentru nerespectarea Ordonanţei Militare

51 de sancțiuni contravenționale, aplicate pentru nerespectarea Ordonanţei Militare

Polițiștii și jandarmii olteni au efectuat, în data de 24 – 25 martie, în intervalul orar 22.00 – 6.00, acțiuni ce au avut ca principal scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanță Militară. În urma acțiunilor desfășurate pe această linie, au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 56.500 de lei.

Structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, prin patrule mixte sau independente, execută zilnic misiuni de ordine publică. Sunt prezenți în stradă peste 600 de polițiști și jandarmi.

În urma activității desfășurate, au fost verificate peste 1200 de persoane, privind modul în care acestea respectă măsura izolării la domiciliu. 

Alte trei persoane care nu au fost găsite la domiciliu, cărora li se instituise măsura de izolare, au fost plasate în carantină forțată, sub pază, pentru alte 14 zile. Suplimentar, acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei.

De asemenea, au fost efectuate 96 de verificări la societățile comerciale și persoane fizice autorizate, nefiind aplicate sancțiuni.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, au organizat o acțiune în urma căreia au depistat în flagrant doi bărbați din Municipiul Slatina, în timp ce încercau să vândă echipamente medicale de protecție, respectiv 110 bucăți măști de protecție 3M, fără a deține documente de proveniență și fără a fi autorizați să efectueze astfel de activități de comerț. Aceștia solicitaseră în schimbul măștilor de protecție suma de 5.700 de lei, prețul de comercializare mai mare față de perioada anterioară declanșării situației epidemiologice actuale. Măștile de protecție au fost indisponibilizate.

Cele două persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 10.000 lei, pentru nerespectarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS