5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Peste 106 persoane sunt carantinate

Olt: Peste 106 persoane sunt carantinate

În judeţul Olt până astăzi la ora 14.00, sunt carantinate 106 persoane, potrivit Direcției de Sănătate Publică Olt.

Număr total de persoane aflate în monitorizarea DSP Olt, de la începutul perioadei de supraveghere este 3053.

  • Număr persoane izolate la domiciliu: 2301
  • Număr persoane ieșite din autoizolare: 752

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.

Prefectul Județului Olt, Florin Constantin Homorean, a decis ca furnizorii publici și privați de transport persoane să asigure distanța minimă de 1 metru între călători, cu reducerea corespunzătoare a numărului de pasageri, dar și efectuarea dezinfectării frecvente a interiorului mijlocului de transport. Pentru punerea în practică a măsuri de respectare a distanței sociale, la nivelul Municipiului Slatina, s-a dispus sprijinirea operatorului local de transport cu efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Respectarea ordonanţei militare

Totodată, potrivit art. 6 din Ordonanța Militara nr. 3/2020, am solicitat autorităților administrației publice locale să identifice persoanele fără adăpost și să asigure adăpostirea și îngrijirea acestora. Situația va fi transmisă către C.J.C.C.I., urmând a fi actualizată săptămânal.

Facem apel la toți cetățenii Județului Olt să respecte cu strictețe măsurile impuse de Ordonanțele Militare și să circule numai pentru motivele excepționale invocate în actele normative adoptate pe perioada stării de urgență.

Modelul declarației pe proprie răspundere poate fi descărcat de pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Olt, https://ot.prefectura.mai.gov.ro/.

Raportat la respectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în ultimele 24 de ore (26 martie, în intervalul orar 00,00-24,00), peste 600 de polițiști și jandarmi au fost prezenți pe străzile din județul Olt.

Astfel, în urma activităților desfășurate, au fost efectuate peste 1000 de verificări asupra persoanelor pentru care s-a dispus măsura izolării la domiciliu.

Au fost efectuate 87 de verificări la societățile comerciale și persoane fizice autorizate.

În cadrul verificărilor nu au fost constatate încălcări ale măsurilor dispuse.

În ceea ce privește restricționarea circulației persoanelor conform Ordonanței Militare nr. 3/2020, au fost aplicate 129 de sacțiuni contravenționale în valoare de peste 72.000 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS