Voluntari cu profesii diverse s-au adunat într-un demers concret și au pus la cale confecționarea de vizier pentru personalul medical din prima linie. Vor continua cu materiile prime pe care reușesc să le mai achiziționeze, având în plan să doteze, astfel, personalul din spital, de la Ambulanță, dar țși medicii de familie.
Inițiativa aparține voluntarilor |Clubului Rotary Slatina, care ajutați de oameni de afaceri, partenerio, sponsori, s-au apucat să confecționeze și să distribuie vizier. Cu ajutorul unei firme sunt în lucru 1.200 viziere, acestea urmând să ajungă, într-o primă fază, la personalul din SJu Slatina, Serviciul Județean ed Ambulanță Olt, centrele de dializă, Spitalul Municipal Caracal.
„ Membrii clubului s-au mobilizat, au identificat un furnizor de material PVC potrivit si, cu ajutorul firmei NION DESIGN, au inceput confectionarea unui numar de 1200 de viziere pentru medici. Din partea firmei mentionate, domnul Ionut Naidin a asigurat în mod gratuit manopera, alăturându-se efortului colectiv de a oferi mai multa siguranță medicilor olteni în interventiile lor. Vizierele nu sunt de unica folosinta, ele pot fi reutilizate dupa igienizare corespunzatoare“, au precizat reprezentanții Rotary, prin intermediul unui comunicat de presă.
Pentru că nevoile personalului medical vor fi foarte mari, voluntarii nu se opresc aici. O problem este deja aprovizionarea cu materie primă, însă se speră ca lucrurile să fie rezolvate, de aceea voluntarii fac apel la solidaritate.
„Este încă mare nevoie de echipamente de protecție a medicilor din alte spitale din Olt, a medicilor de familie, astfel că Clubul Rotary Slatina face apel pentru donatii cu materiale PVC pentru confectionarea lor sau sponsorizari în bani în contul: ASOCIATIA CLUBUL ROTARY SLATINA, RO 67RZBR 00000 60000 975201, deschis la Raiffeissen Bank Slatina“, se mai precizează în comunicatul reprezentanților Rotary.