-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: 800 de verificări privind respectarea izolării

Olt: 800 de verificări privind respectarea izolării

Prefectura Olt a anunţat că în ultimele 24 de ore, peste 550 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, au fost efectuate aproximativ 800 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării, respectiv măsura carantinării instituționalizate.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 254.000 lei.

Au fost verificare 26 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au sancționat contravențional un agent economic, cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Acesta nu a suspendat activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, pe durata stării de urgență.

Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS