-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Persoanele carantinate şi izolate, verificate de poliţişti

Olt: Persoanele carantinate şi izolate, verificate de poliţişti

Prefectura Olt a anunţat că în ultimele 24 de ore, peste 400 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, au fost efectuate peste 550 de verificări privind modul în care persoanele respectă măsura izolării şi carantinării instituționalizate.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în valoare de 159.000 de lei.

Au fost verificare aproximativ 100 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate cu privire la respectarea interdicțiilor pe timpul stării de urgență.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 de lei, pentru încălcarea legii privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Agenții economici din comunele Curtișoara, Obârșia și Valea Mare ofereau spre vânzare făină, drojdie și zahăr, în alte condiții decât cele prevăzute de actul normativ. Marfa comercializată fără documente de proveniență a fost confiscată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS