-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: 730 de persoane, verificate de poliţişti

Olt: 730 de persoane, verificate de poliţişti

Prefectura Olt a anunţat că în ultimele 24 de ore, peste 450 de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari, au efectuat controale și verificări, au fost angrenați în activități de fluidizare a traficului rutier și însoțire a unor autoturisme spre centrele de carantină și au asigurat paza locațiilor de carantinare.

Astfel, au fost verificate aproximativ 730 de persoane privind modul în care acestea respectă măsura izolării/carantinării instituționalizate, respectiv măsura privind restricționarea circulației pe perioada stării de urgență.

În urma activităților de verificare desfășurate, în intervalul de referință, au fost aplicate 47 sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației, în valoare totală de 99.800 lei.

Au fost efectuate verificări la societăți comerciale și persoane fizice autorizate privind respectarea interdicțiilor instituite pe durata stării de urgență. Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Olt a aplicat patru sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de 15.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS