Jandarmii olteni au organizat mai multe acţiuni pe linia combaterii braconajului piscicol. Pe timpul executării misiunilor, în jurul orei 1.00, doi cetăţeni, au fost depistați în dreptul localității Rusănești, în timp ce desfășurau activități de pescuit comercial pe luciul de apă al râului Olt. Cei în cauză au folosit o ambarcațiune pneumatică și o unealtă de pescuit comercial tip setcă monofilament, în lungime de 350 metri.
Un alt cetăţean a fost depistat pe raza localității Verguleasa în timp ce pescuia cu unelte agățătoare prin greblare. Cel în cauză folosea o lansetă prevăzută cu mulinetă iar la capătul firului avea atașată o ancoră cu trei cârlige.
Au fost întocmite acte de constatare pentru săvârşirea faptelor:
- Pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit,
- pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție
- pescuitul cu ţepoaica prin harponare,
- deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament.
Uneltele de pescuit şi ambarcaţiunea au fost predate organelor de urmărire penală, pentru continuarea cercetărilor.