Polițiștii au depistat, ieri, un bărbat, de 42 de ani, din orașul Balș, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bârza, fără a poseda permis de conducere.
Polițiștii au testat bărbatul cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,48 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În aceeași zi, polițiștii au depistat un alt bărbat, de 30 de ani, din comuna Valea Mare, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 657, pe raza localității de domiciliu, având dreptul de a conduce suspendat.
Și în acest caz polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.