-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt / Minoră aflată pe bicicletă, acroșată de un autoturism

Olt / Minoră aflată pe bicicletă, acroșată de un autoturism

O minoră aflată pe bicicletă a fost acroșată de un autoturism, în județul Olt. Potrivit IPJ Olt, la data de 6 septembrie Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat prin 112 despre faptul că pe raza comunei Tia Mare s-a produs un eveniment rutier în care ar fi fost implicat un minor care se deplasa pe bicicletă.

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia s-au deplasat de îndată la locul producerii accidentului. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că o minoră în vârstă de 15 ani, din comuna Tia Mare, în timp ce se deplasa pe Drumul Județean 642, ar fi efectuat un viraj la stânga, fără a se asigura corespunzător. Moment în care a fost acroșată de un autoturism, care se deplasa regulamentar.

Atât minora, cât și conducatorul auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Minoră aflată pe bicicletă, acroșată de un autoturism. IPJ Olt vă reamintește:

  • pentru a conduce o bicicletă pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani;
  • copiii sub 14 ani pot circula doar în locuri special amenajate, parcuri sau proprietăți private, iar deplasarea pe drumurile publice se face doar însoțiți de adulți;

În circulația pe drumurile publice bicicleta trebuie echipată cu dispozitiv de frânare eficace, cu sistem adecvat, funcțional, de direcție, cu lumini corespunzătoare și dotată cu sistem de avertizare sonoră și cu dispozitive fluorescent-reflectorizante.

Pentru un plus de siguranță se recomandă ca biciclistul să poarte cască de protecție omologată, iar în mod obligatoriu pentru a putea fi observat de ceilalți participanți la trafic să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.

Ce este interzis pentru bicicliști

  • să circule în paralel, cu excepția situațiilor când participă la competiții sportive organizate;
  • să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;
  • să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special sau este construit/echipat special pentru transportul altor persoane;
  • să transporte sau să tragă orice fel de obiecte care, prin volumul ori greutatea lor, stânjenesc sau periclitează conducerea vehiculului ori circulația celorlalți participanți la trafic;
  • să conducă bicicleta fără a menține contactul roților cu solul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS