5.1 C
Craiova
miercuri, 18 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Restricții pentru combaterea răspândirii infectărilor cu COVID-19

Olt: Restricții pentru combaterea răspândirii infectărilor cu COVID-19

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a adoptat astăzi o hotărâre prin care se vor introduce restricții în vederea combaterii și prevenirii răspândirii infectărilor cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului.

Astfel, pentru localitățile care înregistrează o rată a incidenței cumulate a cazurilor din ultimele 14 zile mai mare de 1,5/1.000 locuitori, respectiv municipiul Caracal (rata de incidență -2,37) și comuna Cezieni (rata de incidență – 4,94), se dispun următoarele măsuri:

  • Suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;
  • Suspendarea activităţii restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în hotel;
  • Suspendarea activităţii cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
  • Suspendarea activităţii în spații închise pentru cinematografe și teatre.

Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 8 octombrie şi se menţin până la data atingerii unei incidenţe cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori.

Pentru operatorii economici care desfășoară activități de preparare a hranei se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Scenariu 2 în unitățile de învățământ din Caracal

De asemenea, toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Caracal vor trece în scenariul 2 – scenariul galben de funcționare, începând cu data de 09.10.2020, până la data atingerii unei incidenţe cumulate a cazurilor în ultimele 14 zile mai mică de 1,0/1000 de locuitori (scenariul 1) sau mai mare de 3,0/1000 de locuitori (scenariul 3). Menționăm că unitățile de învățământ din comuna Cezieni funcționează conform scenariului 2 de la începutul anului școlar 2020-2021.

Prin hotărârea CJSU de astăzi, a fost introdusă șiobligativitatea purtării măștii de protecție pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani și care staționează în spațiul public deschis, pe o rază de 100 m în jurul căilor de acces ale unităților de învățământ din județul Olt.

Această măsură se aplică în intervalul orar de desfășurare al cursurilor școlare, respectiv între orele 7.30 şi 19.30, în vigoare începând cu data de 9 octombrie şi se menţine pe perioada stării de alertă. Pentru punerea în aplicare a acestei măsuri, autorităţile administraţiei publice locale/conducerea unităţilor de învăţământ marchează, prin mijloace adecvate, perimetrul de 100 m din jurul căilor de acces ale unităților de învățământ.

Scenariile de funcționare a unor unități de învățământ din judet

Tot în ședința CJSU Olt de astăzi au fost modificate și actualizate scenariile de funcționare a unor unități de învățământ din judet.

Astfel, s-a hotărât suspendarea activităților didactice organizate în modalitatea ,,față în fațăˮ în unele clase din unități de învățământ din județul Olt, pe o perioadă de 14 zile, acolo unde cursurile vor fi desfăşurate în sistem online, conform metodologiilor specifice aprobate la nivelul Ministerului Educaţiei, respectiv:

  • Clasa  a VIII a A de la ȘCOALA GIMNAZIALĂ ,,NICOLAE TITULESCUˮ CARACAL (perioada 04.10.2020-17.10.2020);
  • Clasele  a XI a A, a XI a B, a XI a D, a XII a D și I a B – școala profesională de la LICEUL TEHNOLOGIC ,,MATEI BASARABˮ CARACAL (perioada 02.10.2020-15.10.2020);
  • Clasa a XII a E, a III a A – școală profesională de la LICEUL TEHNOLOGIC ,,MATEI BASARABˮ CARACAL (perioada 04.10.2020-17.10.2020);
  • Clasa  a X a B (grupa I) COLEGIUL NAȚIONAL ,,ION MINULESCUˮ  SLATINA (perioada 05.10.2020-18.10.2020).

Totodată, s-a hotărât reluarea activităților didactice în modalitatea ,,față în fațăˮ – scenariul 1/scenariul 2 de funcționare, pentru clasele din unitățile de învățământ ce au funcționat în scenariul 3, respectiv:

  • Subunitățile din Slatina și Drăgănești-Olt ale PALATUL COPIILOR ,,ADRIAN BARANˮ;
  • Clasa a VI a C de la COLEGIUL NAȚIONAL ,,ION MINULESCUˮ  SLATINA;
  • Clasele V -VIII de la ȘCOALA GIMNAZIALĂ STOICĂNEȘTI;
  • Clasa pregătitoare step by step Clasa  I  A de la LICEUL TEORETIC „IONIȚĂ  ASAN” CARACAL;
  • Clasa  a XI a C de la LICEUL TEORETIC „PETRE PANDREA”  BALȘ;   
  • Clasa  I A de la ȘCOALA GIMNAZIALĂ  Nr. 3 SLATINA;
  • Clasa  a II a  de la ȘCOALA GIMNAZIALĂ  DRĂGHICENI;   
  • Grupa  combinată de la GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL VULPENI.

Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Olt pot fi consultate pe site-ul Instituției Prefectului-Județul Olt: https://ot.prefectura.mai.gov.ro/despre-noi/situatii-de-urgenta/

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS