Inspectoratul de Poliție Județean Olt a organizat o acțiune care s-a desfășurat cu efective mărite pe raza întregului județ, în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19.
Polițiști de ordine publică, rutieri, de investigații criminale, de la investigarea criminalității economice si cei din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, pompieri ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt și reprezentanți ai Poliției Locale Slatina au acționat în special în municipiile Slatina și Caracal, unde a fost înregistrată cea mai ridicată rată de infectare din mediul urban, din județul Olt, dar și în mediul rural, cu precădere în comunele Perieți și Oporelu, unde rata de infectare a depășit 7/1.000 de locuitori.
Activitățile s-au desfășurat în piețe, zonele aglomerate, centre comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, oamenii legii efectuând verificări cu privire la legalitatea transportului de persoane, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în toate spațiile publice deschise și respectarea normelor de protecție sanitară în cadrul piețelor agroalimentare organizate în zone publice deschise.
Astfel, au fost verificate peste 600 de persoane, 110 societăți comerciale și au fost controlate 101 mijloace de transport.
În urma neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 220 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.250 lei. Dintre acestea, cele mai multe au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
În cadrul acțiunii, polițiștii au depistat un bărbat, în timp ce conducea un autobuz, pe strada Drăgănești, din municipiul Slatina, efectuând transport de persoane. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că mai mulți pasageri erau transportați suplimentar față de locurile disponibile, conducătorul auto fiind sancționat contravențional.