2.3 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentOlt: Reținut după ce a furat un autoturism

Olt: Reținut după ce a furat un autoturism

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat ieri prin SNUAU 112 de către o femeie, din orașul Balș, că autoturismul, pe care l-a lăsat pornit în fața unui supermarket, i-ar fi fost sustras.

La aproximativ 15 minute de la sesizare, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe Drumul Național 65, în localitatea Găneasa, autoturismul reclamat că ar fi fost sustras.

Polițiștii l-au imobilizat conducătorul auto, un bărbat, în vârstă de 30 de ani, bănuit de sustragerea acestuia. Din verificările efectuate de polițiștii rutieri a reieșit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

Polițiștii din Balș au reținut bărbatul pentru 24 de ore. Acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

În cursul acestei zilei, bărbatul va fi prezentat unității de  parchet competente, cu propuneri legale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS