0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: A început livrarea pachetelor cu ajutoare alimentare

Olt: A început livrarea pachetelor cu ajutoare alimentare

Prefectura Olt a anunțat că la nivelul județului, începând de astăzi, a început livrarea celor 31.806 pachete cu ajutoare alimentare (făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne, pateu de ficat și compot de fructe) din cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor  Defavorizate (POAD).

Produsele vor fi recepționate de către fiecare unitate administrativ-teritorială din județul Olt, sub coordonarea Instituției Prefectului, în perioada 1-8 februarie 2021, în termen de 60 de zile  acestea urmând a fi distribuite beneficiarilor finali.

Beneficiarii finali sunt:

  1. Familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale. Acordarea de sprijin categoriilor de persoane prevăzute la lit. c) se realizează numai în cazul în care există stocuri de produse de igienă și alimente după epuizarea distribuirii către categoriile prevăzute la lit. a) și b).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS