2.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalRestricții în județul Olt în contextul pandemiei

Restricții în județul Olt în contextul pandemiei

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt a hotărât, pe baza datelor puse la dispoziţie de Direcţia de Sănătate Publică, că încadrarea localităţilor din judeţul Olt în limitele incidenței la 14 zile este următoarea:

I. Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 7,5/1.000 de locuitori:

  • Făgeţelu (rata de incidenţă – 10,34/1.000 de loc.),
  • Brebeni (rata de incidenţă – 9,28/1.000 de locuitori),
  • Slatina (rata de incidenţă – 8,95/1.000 de loc.),
  • Deveselu (rata de incidenţă – 8,12/1.000 de loc.),
  • Oboga (rata de incidenţă – 7,99/1.000 de loc.).

Măsuri specifice

Începând cu data de 5 octombrie se aplică următoarele măsuri specifice:

1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

2.  se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 5,00—22,00.

Aplicabilitate

Măsura prevăzută la pct. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Măsura prevăzută la pct. 1 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.

Prin excepție de la prevederile pct. 2, în intervalul orar 22:00 – 5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

Excepții

Prin excepție de la prevederile pct. 2, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la pct. I.1 lit. a), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la pct. I.1 lit. b)—d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Măsurile instituite în localitatea prevăzută pct. I nu se aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7,0/1.000 de locuitori.

Incidența mai mare de 4/1.000 de locuitori

II. Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori:

  • Slătioara (rata de incidenţă – 7,45/1.000 de locuitori),
  • Vâlcele (rata de incidenţă – 7,19/1.000 de locuitori).

Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 05.10.2021, și următoarele măsuri specifice:

1. se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00 – 5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Carantina de weekend

Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5,00—22,00.

Măsura prevăzută la pct. 1 nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Măsura prevăzută la pct. 1 nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.

Incidența mai mare de 6/1000 de locuitori

Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori:

  • Slătioara (rata de incidenţă – 7,45/1.000 de loc.),
  • Vâlcele (rata de incidenţă – 7,19/1.000 de locuitori)
  • Găvăneşti (6,50/1.000 de locuitori).

Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 05.10.2021, pentru o perioadă de 14 zile, următoarele măsuri specifice:

1.  în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Desfășurarea spectacolelor

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Spectacole cu 50% din public

Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Spectacole drive-in

Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

Interdicția de activități în aer liber

Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale;

Organizarea de nunți

Se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri) cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

Organizare de workshopuri

Se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Incidența mai mare de 3/1.000 de locuitori

Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori:

  • Baldovineşti (rata de incidenţă – 5,83/1.000 de locuitori),
  • Voineasa (rata de incidenţă – 4,37/1.000 de locuitori),
  • Traian (rata de incidenţă – 3,19/1.000 de locuitori),
  • Bobiceşti (rata de incidenţă – 3,65/1.000 de locuitori),
  • Călui (rata de incidenţă – 3,57/1.000 de locuitori),
  • Rusăneşti (rata de incidenţă – 3,48/1.000 de locuitori),
  • Gostavăţu (rata de incidenţă – 3,35/1.000 de locuitori),
  • Scărişoara (rata de incidenţă – 3,31/1.000 de locuitori),
  • Drăgăneşti-Olt (rata de incidenţă – 3,30/1.000 de locuitori),
  • Spineni (rata de incidenţă – 3,26/1.000 de locuitori).

Incidența mai mare de 2/1.000 de locuitori

Localitățile din judeţul Olt unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori:

  • Giuvărăşti (rata de incidenţă – 2,88/1.000 de locuitori),
  • Scorniceşti (rata de incidenţă – 2,82/1.000 de locuitori),
  • Osica de Jos (rata de incidenţă – 2,66/1.000 de locuitori),
  • Rotunda (rata de incidenţă – 2,33/1.000 de locuitori),
  • Mihăeşti (rata de incidenţă – 2,32/1.000 de locuitori)
  • Poboru (rata de incidenţă – 2,24/1.000 de locuitori).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS