3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Reducerea abandonului școlar în Școala Gimnazială Fărcașele

Olt: Reducerea abandonului școlar în Școala Gimnazială Fărcașele

Pentru a preveni abandonul școlar, Organizația Salvați Copiii a lucrat în parteneriat cu Școala Gimnazială Fărcașele, județul Olt.

Proiectul a avut ca scop:

  • îmbunătățirea competențelor profesionale în domeniul educației nonformale în sistem outdoor, pentru 36 de cadre didactice din școlă,
  • stimularea participării la educație și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii pentru 321 de elevi din ciclul primar și gimnazial. Au fost furnizate programe de educație nonformală în sistem outdoor, cu accent pe elevii în situații vulnerabile.

„România rămâne o țară a șanselor inegale, în condițiile în care acest risc al sărăciei variază de la 19,9% în marile orașe la 30% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 50,5% în mediul rural. Dar, cel mai dramatic este că sărăcia educațională se transmite între generații. Transferul social este minim spre imposibil, adică un copil născut într-un mediu defavorizat va putea doar greu și cu eforturi supraomenești să își îmbunătățească viața”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Rezultate

Principale rezultate obținute:

  • 122 de elevi implicați în programul interdisciplinar de tip educație remedială pentru prevenirea și tratarea analfabetismului funcțional;
  • 123 de elevi de clasa a 4-a și clasa a 8-a au beneficiat de programul de pregătire, educație și orientare pentru o tranziție lină de la un ciclu de învățământ la altul;
  • 346 de elevi implicați în cluburi, ateliere și cercuri pe domenii de interes (educație prin mișcare, științele naturii și explorarea mediului, teatru și dezvoltare personală,  educație financiară, aventură, limbi străine, etc);
  • 319 elevi participanți la sesiuni de educație pentru sănătate și implicați în intervenții destinate asigurării unui climat pozitiv în școli și prevenirii fenomenului de bullying.

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 1.716.094,80 de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 1.701.972,55 de lei.

România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor. 41,5% dintre aceștia, adică 1,5 milioane de copii, mai mult decât adulții (34,5%), fiind afectați de:

  • lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent,
  • izolarea socială și educațională,
  • lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și nevoile biologice ale copilului
  • lipsa la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate. 

În ianuarie 2021, peste 286.150 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală. Pe ansamblul învățământului primar și gimnazial, rata abandonului școlar pentru anul 2019/2020 a fost de 1,3%, ceea ce înseamnă aproximativ 20.878 de elevi.

Citește și: Dosar penal pentru doi vâlceni care vindeau articole pirotehnice

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS